nou şi interesant concurs – în atenţia secţiei Design şi nu numai…

Stimate Profesor,

Avem plăcerea de a vă prezenta PlayEnergy, noul program educaţional al companiei Enel, ce vizează informarea şi

conştientizarea tinerei generaţii cu privire la domeniul complex şi incitant al energiei prin diverse experimente ştiinţifice şi

informaţii de actualitate.

PlayEnergy continuă drumul început prin proiectul YoungEnergy şi pune accentul pe dimensiunea internaţională: la participarea

deja consolidată a şcolilor din Italia, Bulgaria, Chile, Costa Rica, Guatemala, România şi Slovacia se adaugă,

începând cu acest an, şi şcolile din Grecia, Panama, Rusia şi Statele Unite ale Americii. În fiecare ţară se desfăşoară o

ediţie specifică ce aprofundează situaţia energetică naţională şi deschide interesante dezbateri despre contexul mondial.

PlayEnergy pune la dispoziţie materiale didactice gratuite sub forma unor kit-uri practice, disponibile în două versiuni (una

pentru clasele gimnaziale şi una pentru clasele de liceu) şi prin site-ul playenergy.enel.com, portalul energiei şi al curiozităţilor,

unde elevii dumneavostră vor putea întâlni tineri de aceeaşi vârstă din toată lumea dedicaţi cunoaşterii temelor tratate

în cadrul concursului.

Fiecare kit didactic PlayEnergy conţine diverse materiale printre care menţionăm Ghidul dedicat dumneavoastră. Ghidul

conţine 3 lecţii despre energie şi despre consumul acesteia în mod responsabil, propune părţi teoretice, experimente, informaţii

despre oamenii de ştiinţă şi noutăţi din întreaga lume, fişe cu activităţi practice pentru clasă, dar şi Ghidul muzeelor

ştiinţifice din lume.

Proiectul include şi concursul internaţional „Căutăm eco-idei pentru oraşul tău” care pune la întrecere şcolile înscrise să

găsească soluţii originale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în oraşe.

Pentru a participa la concurs şi pentru a primi kit-ul didactic gratuit, este suficient să completaţi şi să trimiteţi formularul de

înscriere. Împreună cu formularul de înscriere veţi găsi pliantul care vă comunică cele mai detaliate informaţii despre proiect,

inclusiv adresele unde ne puteţi contacta. Vă aducem la cunoştinţă că informaţii suplimentare puteţi găsi pe site-ul

playenergy.enel.com

Mulţumindu-vă pentru atenţia acordată şi sperând că şi clasa dumneavoastră va face parte din lumea PlayEnergy, vă

adresăm distinsele noastre salutări.

Centrul de Coordonare PlayEnergy

Comments

Leave a Reply