expoziţia elevilor secţiei design, vernisată la Palatul de Justiţie Constanţa
articol preluat din cotidianul Cuget Liber Constanţa
CULTURA
Liceenii
expun arta de dincolo de gratii
Violeta PAVELESCU
Tribunalul Constanţa a găzduit, ieri, vernisajul expoziţiei de fotografie şi afişe „Justiţia văzută prin ochii tinerilor artişti”, semnată de elevi ai Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”,
sub coordonarea profesorului Constantin Grigoruţă.
La iniţiativa purtătorilor de cuvânt ai Tribunalului Constanţa, jud. Cipirian Coadă şi jud. Răzvan Anghel, un grup de elevi ai Colegiului de Arte a vizitat, în luna iunie, sediile Tribunalului şi Ju-decătoriei Constanţa, fotografiind activitatea din timpul şedinţelor de judecată şi din apropierea acestora. Din locul în care se iau decizii, liceenii au plecat spre locul de aplicare a acestora, mai exact la Penitenciarul Poarta Albă, unde au făcut o incursiune fotografică în lumea deţinuţilor. Aici, tinerii au surprins cu mare fineţe pedeapsa celor privaţi de libertate, realizând, de asemenea, şi un montaj cu deţinuţii. Astfel, liceenii au făcut apel la tehnici artistice pentru a reda cu ajutorul fotografiilor şi a afişelor viaţa celor privaţi de libertate: „A fost o experienţă nouă şi interesantă. Am avut ocazia să stau de vorbă cu deţinuţii, care păreau relaxaţi când vorbeau despre ce au săvârşit. Ideea de a fi acolo şi de a vedea o altă lume e uimitoare. Poarta Albă e chiar o poartă spre altă lume”, a spus Oana Anghel, clasa a X-a.
Vizitarea instanţelor judecătoreşti a avut, pentru liceeni, pe lângă un obiectiv artistic, şi un aspect de transparentizare a celor două instituţii, tinerii putând observa îndeaproape activitatea celor de dincolo de dosare: „Nu mai vizitasem niciodată până acum aceste instituţii. Mi se pare foarte greu să lucrezi acolo, e o muncă colosală. Activitatea grefierilor mi s-a părut cea mai grea, dar cel mai important lucru este faptul că se lucrează în echipă”, a spus Adelina Rău, elevă în clasa a X - a.
Pornind de la Ziua Porţilor Deschise ale Justiţiei, eveniment celebrat săptămâna trecută, expoziţia face cunoscută şi promovează activitatea instanţelor judecătoreşti, aşa cum este ea văzută de tinerii artişti: „I-am adus aici pe copii ca să ne arate o altă faţă a justiţiei, dintr-o perspectivă neutră şi, desigur, cu inocenţa lor specifică. Astfel, ei au venit cu rezultate deosebite din penitenciar şi din lumea instanţelor”, a spus jud. Răzvan Anghel, care a asigurat că va continua colaborarea cu instituţia liceală.
Semnatarii expoziţiei sunt: prof. Constantin Grigoruţă, Oana Anghel, Dan Grigore, Andreea Mihaiu, Jenny Stângaciu, Anamaria Ienaşcu, Adina Munteanu, Adelina Rău şi Adelina Teodorescu.
Expoziţia va fi deschisă publicului timp de două săptămâni, urmând ca ea să fie prezentată, ulterior, şi la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, dar şi la Penitenciarul Poarta Albă: „E normal ca şi deţinuţii să se bucure de folosul muncii copiilor şi ca aceste lucrări să le rămână în amintire”, a spus jud. Ciprian Coadă, vicepreşedintele Tribunalului Constanţa, care intenţionează, de asemenea, să trimită lucrările realizate de tineri revistei „Foto - Magazin” şi publicaţiei „Justiţia în actualitate”, editată de Consiliul Superior al Magistraturii.
Comments
Leave a Reply






