CLUBUL FOTO al Colegiului Naţional de Arte “Regina Maria” Constanţa pregăteşte Expoziţia de fotografie cu tema NATURA ŞI GRAFISMUL FOTOGRAFIC

Vernisajul expoziţiei -  10 noiembrie 2008 la Colegiul Naţional de Arte

Aştept cu nerăbdare creaţiile fotografice ale membrilor clubului, format  A4 sau mai mari precum şi fotografiile martor, ale viitorilor membri,  aprox 30 de fotografii  în format 10×15 cm (pentru selecţie)

extras din regulament

... membri  clubului foto pot fi numai elevi ai  Colegiului Naţional de Arte, indiferent de specialitate (muzică, arte plastice, coregrafie), părinţi ai elevilor,  absolvenţi şi cadre didactice .

No Tag

REFERAT SEMESTRIAL – pentru elevii secţiei design din Colegiul Naţional de Arte “Regina Maria” Constanţa (clasele: a IX-a — a XII-a)

CLASA  a-IX-a

Tema: ARTA ABSTRACTĂ

-Referatul va fi redactat în format A4, va conţine 1-3 pagini (scris de mână sau pe computer) şi va fi insoţit de exemple şi imagini. Se va pune accent pe nota personală exprimată în lucrare.

! NU se admit referate identice !

-Predarea referatului se va face pe parcursul semestrului, cel mai tarziu cu 3 saptamâni înainte de sfarşitul acestuia.

-Penultima şedinţă de specialitate va fi alocată susţinerii şi evaluării referatelor.

Bibliografie: Dicţionar de artă modernă şi contemporană de Constantin Prut,  Istoria Artelor, cursuri de istoria artei, site-uri de specialitate

Clasa a X-a

Tema: ARTĂ – NON ARTĂ  ŞI FENOMENUL KITSCH

-Referatul va fi redactat în format A4, va conţine 2-4 pagini (scris de mână sau pe computer) şi va fi insoţit de imagini elocvente. Se vor aprecia: definiţiile,  observaţiile, opiniile  personale şi exemplele.

- ! NU se admit referate identice !

-Predarea referatului se va face pe parcursul semestrului, cel mai tarziu cu 3 saptamâni înainte de sfarşitul acestuia.

-Penultima şedinţă de specialitate va fi alocată susţinerii şi evaluării referatelor.

Clasa a XI-a

ROLUL AMBALAJULUI ÎN SOCIETATE (relaţia producător-vânzator- consumator). AMBALAJUL ŞI ARMONIA CROMATICĂ A STANDULUI DE EXPUNERE.

-Referatul va fi redactat în format A4, va conţine 3-5 pagini (scris de mână sau pe computer) şi va fi insoţit de imagini elocvente. Se vor aprecia în mod deosebit: observaţiile, opiniile  personale, volumul şi calitatea exemplelor.

- ! NU se admit referate identice !

-Predarea referatului se va face pe parcursul semestrului, cel mai tarziu cu 3 saptamâni înainte de sfarşitul acestuia.

-Penultima şedinţă de specialitate va fi alocată susţinerii şi evaluării referatelor.

Clasa a XII-a

Tema: ROLUL GRAPHIC-DESIGN-ului  ÎN PEISAJUL STRADAL COTIDIAN.  AFIŞUL (cultural, social, educativ, politic, comercial) ŞI PANOUL DE AFIŞAJ.

-Referatul va fi redactat în format A4, va conţine 3-5 pagini (scris de mână sau pe computer) şi va fi insoţit de exemple şi  imagini elocvente.

- ! NU se admit referate identice !

-Predarea referatului se va face pe parcursul semestrului, cel mai tarziu cu 3 saptamâni înainte de sfarşitul acestuia.

-Penultima şedinţă de specialitate va fi alocată susţinerii şi evaluării referatelor.

No Tag

George DINU, scriitor – CĂTRE FAŢA NEVĂZUTĂ A NEW YORK-ului … de pe site-ul Librăriei Mihai Eminescu Bucureşti

Copertă realizată de: Constantin Grigoruţă

“George Dinu s-a născut în 1956 în Teleorman. Se stabileşte în 1969, la Bucureşti, oraş de unde avea să înceapă, douăzeci şi patru de ani mai târziu, aventura acestei cărţi, precum şi a altora ce vor urma. Romanul de faţă s-a ţesut în mintea autorului, pas cu pas, chiar din momentul părăsirii ţării, finalizându-se la New York, locul unde scriitorul şi-a petrecut zece ani din viaţă.

Către faţa nevăzută a New York-ului «reconstituie» povestea unui grup de români şi sârbi, care, prinşi de mirajul de a ajunge pe Noul Continent, intră, la începutul lui decembrie 1993, în capcana unor traficanţi de oameni. Scrisă în registru memorialistic, această carte alertă, plină de interogaţii, dă posibilitatea cititorului să cunoască aventurile şi curajul tinerilor ce îşi doresc să se stabilească cu orice preţ acolo unde milioane de oameni visează, adică în …America.”

www.librariaeminescu.ro/isbn/973-644-427-9/George-Dinu__Catre-fata-nevazuta-a-New-York-ului – 24k -

No Tag

← Previous Page