Clubul FOTO al Colegiului Naţional de Arte pregăteşte o nouă expoziţie

Membri clubului foto dar şi elevii care solicita aderarea,  sunt rugaţi să mă contacteze.  Atelierul DESIGN de la etajul I.

No Tag

Imagine şi text – sincretism contemporan

Amintesc elevilor !

Proiectul de parteneriat aflat în derulare, încheiat între Colegiul National de Arte “Regina Maria”  Constanta si Uniunea Scriitorilor filiala Dobrogea, va debuta anul acesta scolar cu ilustratie la poezia actuala a unor autori dobrogeni. (Coordonator de proiect – prof. Constantin Grigoruta)

1. autor

Amelia STANESCU

Membră a Uniunii Scriitorilor din România (2000) si a Asociatiei Scriitorilor Români si Germani din Bavaria (2000). Redactor-sef al revistei „Universitaria”, publicatie a Centrului Universitar „Spiru Haret”, Constanta, unde activeaza ca lector doctor titular. Directorul Festivalului Primavara Poetilor/ Le Printemps des Poètes – Constanta, 2007 si 2008.
Volume de poezie: „Cautatori de cuvinte”, Editura „Muntenia”, Constanta, 1993; „Doar mie mi-e frica”, Editura „Leda&Muntenia”, Constanta, 1999; „Versuri/Gedichte”, editie bilingva, româna-germana, Editura „Radu Barbulescu”, Munchen, 1999; „Poeme/Poemi”, editie bilingva româna-italiana, Editura „Ex-Ponto”, Constanta, 2001; „Exaltata juxta aquas”, editie trilingva româna-italiana-germana, Editura „Ex-Ponto”, Constanta, 2004; „Mecanica firii”, Editura „Paralela 45”, Pitesti, 2005.

Femeia în cultura

Femeia în cultura este întotdeauna
femeia în cultura cuiva
un chist subcutanat în muschiul de brad al fricii
este cerul de dupa lentila
deformat
prin ploaie îsi aduna penelurile
si le zgârie de un zid – un gtafitti cu sânge
este sudoarea unui artist dupa ce a sculptat
gura tacerii
în vene ne curge si ne pompeaza de tarm
malurile
si pleaca
acolo unde e ea, nu e nimeni
si nu mai e loc
pentru vorbe.

***

O mie de brate ma strâng
pe corpul meu o mie de nume
si-au refulat surâsul
riduri, tags-uri
câteva ore ne despart de lumina
de jumatatea infinita a
gândului ratacit într-un tren
al ispitei.

La Porte d’Orléans

fiecare amanunt voluntar întiparit
glosat, încopciat spre pastrare
vachement dilatându-mi suprafata sangvina a
curiozitatii exacerbate
în acordul clasic al muzicii peretii
pareau mai înalti oglinda amurind
un timp întârziat
curtea interioara unde din când în când
dupa un cod violentat intra cineva
pâna la scara în cochilie a lui
fructele pândeau la fereastra
coacerea noptii.

Alésia

între doua întretaieri de drumuri
între gândul meu care curge
si cuvântul tau îmbatrânind pe dinauntru
porumbeii si-au facut cuib sub birou
si de-acolo pompeaza eternitatea în alb
se confunda asternutul cu gestul
cu ce as vrea sa fac (daca vii)
si cu ceea ce mi se întâmpla
când ploua picurii se scurg pe catedrala diagonal
un castel de nisip ca o umbra
asteptând
cicatrizarea luminii.

Glockenspiel*

Inima mea batând pe atâtea voci
câte amintirea poate aduna într-o viata
în ritmul noptii precum o rana
curge pe ziduri tacerea chipului tau
reconstituit
între doua acorduri.

*Ansamblu de 35 de clopote, aflat în turnul Neugebäude din Residenzplatz din Salzbourg

Serenada ploii
(Poezie dedicata Iuliei Pana)

care curge doar 1mp deasupra mea
ma circondeaza ideile de scortisoara
sunt o colivie pe care s-au pus la uscat
versuri de ceara rondeluri
de cocarde blonde ma
legi de pat ma doare
asternutul e-o gaselnita care-mi
fura imaginatia
pâna când plezneste din nou de asfalt
lumina în montmartre.

Femeia feromon

e un gând roz care se prelinge pe piele
e o fantezie înflorata
înfipta într-o tija cu tepi
e o explozie cu vânzare de iluzii
de cum ar fi daca
de ce ar fi când
e un dictionar de expresii

femeia feromon
e vecina din fereastra
tabloul vecinei din fereastra

virtual
ca o traducere
de pe Champs Elysées
înspre vadu oii.

Toi et moi

Eu am o lume a mea
în care ma sinucid regulat
am zile în calendar
cu nume de stupefiante
am tevi de esapament sub pat
si plutesc
(asa am si reusit sa te prind de fapt
dar asta e o cu totul alta poveste)
gazul fâsâie permanent
uneori ma sufoc dar.
mi-e bine
pe pereti am o lista cu drepturi care mi se cuvin
printre ele e sculatul de dimineata
visul cu ace lectia de acupunctura de suportabilitate
de rezistenta
la frig la întuneric la mâine la tine.

Comportamentul porcilor spinosi suferind de frig

E o parabola a lui Schopenhauer
pe care o retraim activ noi
cei cu cordul plin de rugozitati
si gauri negre în care s-au prabusit înaltimi.
pe dinafara pâlpâim
asemeni unor becuri aprinse
performanta e dorinta
a zecea parte din durere
si tot dispretul
de a fi
alaturi.

No Tag

Invitaţie la vernisaj… (articol publicat in ziarul Cuget Liber)

(Cuget Liber – Constanţa   17 septembrie 2008)
CULTURA
Solidaritate prin artă pentru pictorul Adi Cornel
Violeta PAVELESCU

Mâine, 18 septembrie, Galeria de Artă Palace va găzdui o expoziţie cu vânzare desti-nată strângerii de fonduri pentru pictorul constănţean Adi Cornel, aflat în suferinţă în urma unei boli care îl macină de mai mult timp.
Cu un destin care nu i-a fost favorabil, artistul a trecut prin numeroase încercări care nu au făcut decât să-l întristeze, rămânând singur; însă, o familie de o rară generozitate a decis să îl îngrijească pe pictor, veghindu-i clipele de linişte, dar şi de suferinţă. Solidara familie este cea care îi cumpără tratamentul (costisitor, de altfel) artistului. Pentru a putea face faţă cheltuielilor mari, familia a iniţiat ideea unei expoziţii cu vânzare, cu ajutorul dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa.
Nu doar cei care îl cunosc pe pictor au decis să dea o mână de ajutor colegului lor de breaslă, ci şi artişti care au auzit de situaţia dramatică în care se află acesta. Astfel, artiştii constănţeni care vor dona lucrări proprii pentru a fi cumpărate în scop caritabil sunt: Constantin Grigoruţă, Aurelian Broască, Filip Vasile, Marieta Besu, Eugenia Botezatu, Niţă Manolescu, Răzvan Lipan, Felicia Grosu, Lelia Rus, Aniela Ovaniuc (fostă elevă a pictorului Adi Cornel), Gheorghe Caruţiu şi Leonte Năstase. De asemenea, şapte artişti din Bucureşti vor dona lucrări pentru aceeaşi cauză.
Adi Cornel s-a născut la 17 decembrie 1957, în Oradea, iar în 1960 s-a stabilit la Constanţa. A studiat la Academia de Artă din Bucureşti între 1987 şi 1993, avându-i ca profesori pe Marius Cilievici şi Florin Ciubotaru. A predat la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” şi la Colegiul Naţional de Artă „Regina Maria” din Constanţa, expunând la toate manifestările filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici: „Lucrările lui Adi Cornel sunt recognoscibile, ceea ce este foarte important. În momentul în care, văzând o lucrare, ştii că ea trebuie să aparţină cu necesitate unui artist, înseamnă că el are deja o manieră personală de a-şi formula stilistic viziunea artistică. El a fost deopotrivă pictor şi grafician, deci a lucrat în ulei şi în acuarelă. Amintesc aceste două paliere din creaţia lui pentru că ele sunt destul de diferite. În general, el s-a folosit de acuarelă nu ca de un element pregătitor pentru lucrarea în ulei, ci a considerat-o o lucrare în sine, bazându-se mai ales pe transparenţele luminii”, a spus dr. Doina Păuleanu.
Lucrările în ulei sunt, de asemenea, încărcate de expresivitate: „Dacă în materie de acuarelă, el este deosebit de atent la problemele luminii şi la felul în care aceasta structurează obiectele, în materie de lucrări în ulei el nu urmăreşte asemenea efecte, ci probleme de materialitate a obiectelor şi de individualizare a lor în funcţie de cromatică şi mai ales ideea unei unităţi de atmosferă, el fiind cu precădere peisagist. Deşi, în ultima vreme, a lucrat şi multe naturi moarte, având o predilecţie pentru culorile calde şi pentru obiectele foarte clar definite în spaţiu cu volumetria lor specifică, cu elemente de compoziţie prin care efectiv reuşeşte să creeze o atmosferă şi o foarte frumoasă impresie de ansamblu. Este un bun tehnician, un împătimit al culorii şi iubeşte peisajul dobrogean, căruia i se dedică. Chiar şi atunci când face natură moartă, îşi caută elemente expresive legate de acest spaţiu. El caută să despovăreze de spectaculozitate elementele pe care le aduce în imagine. Sunt lucruri foarte simple, dar care trăiesc prin forţa culorii”, a mai precizat dr. Doina Păuleanu.
Cei care doresc să-l sprijine pe artist vor putea face acest lucru joi, la Galeria de Artă Palace, începând cu ora 19, când va fi vernisată expoziţia de pictură şi grafică „Împreună pentru Adi Cornel”.

No Tag

← Previous PageNext Page →